Eu nu injur de obicei, dar astazi e o zi mai speciala...

De felul meu nu prea injur, dar astazi este o zi mai speciala, asa ca o sa-mi permit sa o fac din toata inima, mai spre final , dupa ce o sa va explic ce si cum, ca sa nu ma judecati gresit ca as fi vreun mitocan.

         Deci, plec hotarat azi pe la 5 jumate dupa-amiaza, pus pe alergat, dupa ce ieri si alaltaieri galopasem cate 10 kilometri si ma miram cum dracu de nu mi se rostogolesc rotulele pe zgura ca zarurile in cutia de table. Frumos, imbracat de scandal, cu sticluta de apa cu lamaie dupa mine, ajung la stadion, si de data asta reusesc sa bag 7 kilometri si sa transpir cat sa umpli  o galeata de 10 litri. Semn bun, inseamna ca se topeste untura, asa ca o iau usor spre casa, dupa ce imi schimb tricoul care era deja fleasca, si dau pe gat toata apa cu lamaie, ca cica ar fi mai buna decat apa chioara.

        

Drumul spre casa trece printr-un parc (pentru astia din Buzau, e vorba de Crang), iar odata ajuns aici am un prim soc vazand un mos descalecand de pe  bicicleta langa o tasnitoare din aia care abia pisa 10 stropi de apa, si indreptandu-se spre ea cu 3 sau patru bidoane de 5 litri. Goale. Si unde nu incepe mosul meu sa  se chinuie sa umple bidoanele alea cu apa de la tasnitoare, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el si sa razi sa-ti crape falcile. Ma gandesc „ba, chiar asa calic sa fii, sa te chinui in halul asta si sa te mai faci si de cacat - ca era parcul plin de lume - pentru 15 litri de apa?”. In fine, imi fac o cruce imaginara si merg mai departe. Pana la urmatoarea tasnitoare.

         Aici, o familie, probabil fosti ingineri, cu doua bidoane ascunse intr-o geanta de rafie, isi faceau si ei plinul, numai ca astia erau mai ingeniosi. Adica venisera si cu un furtun pe care il atasasera de tasnitoare, el tinea furtunul si doamna, potrivea capatul celalalt in bidoane. De asta am zis adineauri ca poate fusesera ingineri la viata lor, ca se cam pricepeau. Deja era prea mult.O singura data in viata mea vazusem asa ceva, dar atunci era vorba de o tiganca si de la asta n-aveai de la ce sa te astepti. Iar acum, in 5 minute doua cazuri, iar astia din urma, cu furtunul, pareau chiar oameni seriosi, el domn cu palarie, ea cu poseta... Din nou ma gandesc „ba, cum pizda ma-sii?!”, si merg mai departe.

         Ajung acasa, imi scot tricoul care intre timp devenise si el fleasca, dau drumul la apa in cada, si o las doua minute sa se mai incalzeasca. Cand m-am intors in baie, primul gand a fost ca cineva s-a cacat in cada in lipsa mea. Totusi, eram singur acasa iar eu nu fac d-astea, asa ca apa maro-caramizie din cada trebuia sa aiba alta explicatie. Si avea. Explicatia era simpla: asa venea de pe teava, maro de ziceai umblase unu' si inversase teava de apa calda cu conducta aia groasa care pleaca din spatele veceului. Zic, „o fi umblat vreunu la vreo teava, i-a dat doua ciocane si s-a scuturat un pic de rugina. Las' ca trece repede”. 

        

A trecut pe pizda ma-sii, ca nci acum, cand imi vars frustrarile aici, nu s-a limpezit bine. In schimb mi s-a limpezit mie mintea: deci de aia venisera aia, saracii, sa ciordeasca apa din Crang, ca se uscau de sete si n-aveau apa nici macar sa puna in paharul in care-si lasa protezele peste noapte...

         Pe urma am continuat cu rationamentul „daca aia au ajuns sa isi faca plinul de la tasnitoare, inseamna ca jegul curge de cel putin juma de ora”.

         Asa ca pune-te si stai in cur pe marginea cazii, si asteapta, poate, cine stie...

         Ba, futu-i in barba, am stat pana s-a cristalizat transpiratia pe mine si s-a transformat in sare, de ziceai ca-s aluna.  Sau pufulete, sau statuia lu' Tepes sapata in sare la Slanic Prahova. ...Sau unde dracu e ocna aia in care se coboara cu liftu si se umbla prin camere de sare!!

         Pentru ca eram prea demn sa iau si eu 5 bidoane si-un furtun si sa plec dupa apa in parc, am stat asa mai bine de jumate de ora, pana cand am zis ca a venit momentul sa ma umilesc putin, ca nu mai suportam. Asa ca am pandit un moment cand apa era ceva mai bej, m-am aruncat in cada si mi-am facut dus cu jegul ala, gandindu-ma tot timpul la aia care sunt scafandri la salubritate si la aia din India care se scalda in Gange printre hoiturile care vin din amonte. Doar asa am avut si eu senzatia de „mai curat”.

        

Ce-as fi vrut eu....

Iar acum revin de unde am plecat, ca spuneam ca eu nu injur de obicei, dar azi e o zi mai speciala, asa ca o sa-mi permit. Asadar, futu-va-n gura pe toti, incepand de la primul gospodar al orasului pana la ultimul cacanar care invarte de robinete la Compania de Apa sau cum pizda mamii voastre se mai cheama cacatul ala de companie care trebuie sa aiba grija ca atunci cind te speli, sa iti dai jegul jos de pe tine, nu sa il schimbi cu altul. Si, pentru ca aia care culegeau apa din parc nu sunt pe receptie, o sa va fut in gura si din partea lor, iar daca mai voteaza aceiasi labari pe care i-au votat pana acum sa se ocupe de orasul asta de cacat, si nu s-au saturat cata muie si-au luat prin toate orificiile anatomice posibile, ii fut si pe ei in gura, cu tot respectul cuvenit, ca-s oameni batrani!!!

       Gata, acum ma duc sa  ma dau cu smirghel, sa curat stratul de jeg de pe mine, ca apa tot nu s-a albit. Cristosii si dumnezeii mortilor mamelor voastre!!
        Daca, din intamplare, ati ajuns sa cititi asta si ati fost si voi intr-o situatie similara, puteti s-o depanati aici si eventual, dupa aia sa facem un cor de injuratori !!

Pe bune sau legenda, eu am ras de m-am rupt

Am auzit azi o poveste care m-a zguduit de ras si care ma impiedica si la ora asta sa-mi las in jos colturile gurii, chiar daca asta imi confera o expresie de tampit, sau, in cel mai bun caz, de drogat incuiat in magazia cu cocaina.

Povestea ar fi fost relatata de protagonistul principal iar la urechile mele a ajuns, cum s-ar zice, la mana a doua, repovestita cu ocazia evocarii personajului, care din pacate, nu mai este printre noi de ieri.

N-am reusit sa inteleg daca e o legenda sau daca chestia asta s-a intamplat pe bune dar un oarecare sadism latent din sufletul meu pur ma face sa imi placa sa cred ca a fost for real.

Personajul, medic urolog, obisnuia sa povesteasca cum statea intr-o zi in cabinet, ceva mai prost dispus iar la un moment dat aude o bataie in usa, dupa care unu' intra timid si-i da buna ziua. Dialogul infiripat ar fi cam urmatorul, vorba vine, dialog, ca ala, saracu', n-a apucat sa spuna prea multe :

-Buna ziua, ma scuzati ca va deranjez, ma puteti primi doua minute?

-Hai dom'le, treci incoace, nu te mai codi si pune mana si da-ti pantalonii jos!!!

-Ce sa fac?  

-Da-ti dom'le pantalonii aia jos; Ce, vrei sa ti-i dau eu ??

-Pai...

-Lasa dom'le rusinea si da-ti pantalonii jos ca esti la doctor aici. Hai mai repede ca mai am si alte treburi azi!

Asta, timid si bulversat, asculta de sfatul medicului si se lasa in curu gol si-n camasa. Pana sa-si dea seama ce urmeaza sa se intample, doctorul deja il aplecase peste birou isi trasese o manusa pe mana si ii infipsese un deget in cur ca sa-i verifice prostata. Bietul om a suportat cu stoicism sa fie cautat in cur timp de cateva minute, iar in cele din urma doctorul si-a extras degetul din interiorul sau si i-a zis ca poate sa se imbrace.

-Eu nu inteleg de ce-ai venit la mine, ca ai prostata sanatoasa si poti s-o mai duci asa 20 de ani de acum incolo...

-Pai, stiti, i-ar fi raspuns asta in timp ce isi strangea cureaua, eu am venit sa ma interesez ce face tata, ca l-ati operat ieri...

-Pi de ce dracu n-ai  spus dom' le asa de la inceput? Ma faci sa-mi pierd timpul cu matale.

-Eu am incercat, da'm-ati luat prea repede...

-E, lasa. Te-ai ales si mata cu o consultatie gratis din partea mea. Acum macar stii ca esti sanatos.

Ma opresc aici ca deja iar m-a apucat o criza de ras. Deci daca mai mergeti sa va interesati de vreo ruda internata in spital (doamne fereste!!), aveti grija cum puneti problema!

Ce cautam eu in balcon la Ceausescu ???

În dimineața asta am avut si eu vreo doua minute momentul meu de glorie și m-am simtit cam ca Ceaușescu in vremurile lui bune sau cel putin ca-n bancul ala cu „buna dimineata, Soare!”(pentru cine nu-l știe, il spun la final, că acum sunt prea concentrat pe ce am de zis). Prim urmare ma trezesc pe la zece, vad scarba asta de vreme pe geam, injur niste dumnezei care se ocupa cu asta si ma dau jos din pat, inca buhait de somn.

         Ma duc dupa aia spre geam cu intentia sa-l deschid, fut in deget mic de la piciorul stang in coltul de la birou, ma iau din nou de dumnezei, ca ma auzisera cand ii injurasem mai devreme si acum faceau misto de mine, ii urez lui cristos sa-i rugineasca piroanele in palma si sa faca tetanos, dupa care ajung la geam si il deschid, sa intre primavara si sa iasa mirosul de jigodie.

         Nu pot sa va exprim in cuvinte ce am simtit in momentul in care, imediat ce am tras prima portie de aer in piept, a inceput sa cante imnul. Bă, deci cum am deschis geamul si am aparut in fereastra ca mușcata a inceput sa cante fanfara Deșteapta-te, romane! Norocul lor ca eu ma desteptasem deja si nu ma desteptasera ei (vorbind de trezitul din somn , nu despre desteptat la minte), asa ca n-a fost nevoie sa ma iau iar de dumnezei.

         Asadar, eram in pijamale la geam, fanfara canta imnul (live, nu ca ar fi ascultat vreun cretin pe telefon sau la radio) si ma simteam in centrul atentiei, asa ca am salutat publicul, constituit dintr-un caine care se pisa pe o roata de masina si vreo trei pensionari iesiti sa faca aerosoli si chiar cred ca am salutat cu dreapta la tampla si am ramas drepti vreo doua minute.

       

Urmand indemnul mobilizator din titlul si versurile imnului, pe care incercam sa le intonez pe pervaz, m-am trezit de tot din somn si am inceput sa-mi pun intrebari de genul „de ce pizda ma-sii sa-mi cante mie imnul cand deschid geamul?”. Plus de asta, daca era pentru mine, fanfara trebuie sa fie sub fereastra si nu la dracu, dupa bloc, sa nu pot s-o vad. Atunci s-a dus dracu tot momentul de glorie si m-am trezit de tot, asa ca m-am carat de la geam si m-am dus la baie sa ma alea, lasand totusi usa deschisa ca sa aud imnul in timp ce mă... E un sentiment unic, sa stiti...

         Camd m-am intors de la baie se canta dej marsul ala de intampinat presedintii, asa ca iar m-am simtit ca ceausescu cand se dadea jos din avion si chiar am batut vreo doi pasi de defilare in labele goale, gata-gata sa mai fut un deget mic in mobila.

         In final, m-am lamurit ce era cu tot scandalul, afland ca in centru era nu stiu ce manifestare solemna iar aia nu se putea fara fanfara si fara imn. Deci, ca de obicei, pe intreaga suflare a orasului o durea in cur ca m-am trezit eu si ca mi-am deschis geamul, aceleasi simtaminte nutrindu-le si eu pentru ea. Pentru suflare, adica...

Si acum bancul cu „buna dimineata, Soare!” pentru cine nu-l stie, ca sa inteleaga mai bine ce am vrut sa zic:

Intr-o dimineata, se trezeste Ceasusescu, se duce la geam in camasa de naopte, deschide fereastra (la fel ce mine) si cand ii bate soarele in ochi, se intinde si urla :

-Buna dimineata, Soare!!!!

-Sa traiti tovarasu comandnt, i se raspunde imediat.

Ăsta se pisa pe el de bucurie, o cheama si pe nevasta-sa mai urla o data, acelasi raspuns, asta si ea uda toata, ca ce mare scula a ajuns ceasusescu de îi raspunde si soarele, bucurie mare.

Dupa aia , in fiecare zi, ceausescu dadea buna ziua la soare si ăsta ii raspundea, pana intr-o zi.

Ca de obicei, iese mosu la geam, trage o basina, se scarpina la ceafa si urla:

-Buna dimineata, Soare!!

Atunci apare sub geam soldatul din ghereta, ii da onorul si ii spune:

-Permiteti sa raportez, sunt sergentul Gigi si il inlocuiesc pe sergentul Soare care va pazea, ca a plecat doua saptamani in concediu!

Țeapa vieții lui nea Ilie

         Pe nea Ilie îl durea burta. Da' nu așa, ca după prune cu bere sau după pepene cu iaurt, îl durea de se zvârcolea în pat ca șarpele pe plită. A stat așa o saptamână și ceva, și-a făcut frecție cu țuică și pe dinafară, dar mai mult pe dinauntru, parcă îl mai lăsa, dar îl apuca din nou brusc și iar începea să se tavălească pe jos mai ceva ca nepo-su' care făcea breack-dance la căminul cultural. Sătulă să se tot împiedice de el prin curte și să se trezească noaptea când nea Ilie începea să urle de durere ca lupul, acompaniat după aia de toți câinii din vecini, nevasta-sa s-a pus competent cu gura pe el și a reușit să-l convingă să se ducă la doctor să se caute. Era și cazul, pentru că slăbise până își terminase gaurile la curea și fusese nevoit să apeleze și la bretele, dar nici așa nu mai avea stabilitate la pantaloni, care săltau pe curul lui în sus și în jos când mergea pe stradă de ziceai ca-s yo-yo.

        

Așadar, și-a luat inima în dinți, și-a făcut o baie generală la lighean, și-a luat pe el chiloți noi  și maieu chinezesc de un alb impecabil și într-o zi a luat-o spre dispensar, cocoșat de durere și cu pantalonii bălăngănindu-i-se pe talie. Ajuns aici și-a așteptat rândul și a intrat în cabinet cu o față spașită, de parcă făcuse ceva rău și aștepta să îl ia ăla la bătaie.

-Ia zi bre, ce-i cu matale? Stai jos aci și zi-mi ce te supără, îl întâmpina jovial doctorul cu halat de un alb murdar, la fel ca perdelele de la cârcima de peste drum.

-Pi ce să fie, dom' doctor, mă doare burta de nu mai pot. Am încercat eu cu leacuri  de-ale mele, m-a mai lăsat dar pă urmă m-a luat și mai tare. Îmi mai trecea cu țuică, da nici cu aia nu mai merge.

-Așaaaa, futu-i mama mă-sii!!! Băgați în voi toate căcaturile iar la mine veniți numai când crapă ficatu-n voi sau vă scuipați plămânii, și pe urmă să îmi urle pe prag nevestele voastre când vă ia dracu, că n-am fost în stare să vă fac bine.

-Eeee, nici chiar așa, încearcă nea Ilie să mai dreagă busuiocul, știind că dom' doctor era iute la mânie și unii plecaseră de la el din dispensar cu șuturi în cur.

-Ba chiar așa e. Scoate-ți cămașa și întinde-te pe patul ăla să vad ce dracu ai, replică doctorul fără chef.

         După aia l-a luat pe nea Ilie la verificat, l-a întors pe toate părțile, l-a pus să tușească, sa zica 33, l-a pipăit pe toate organele interne, iar în final i-a scris o rețetă și l-a trimis la farmacie.

-Îi zici să îti dea ce ți-am scris eu aici, și vezi că aici ți-am scris cum să le iei.

-Am înțeles, dar care-i problema? Ați găsit ceva?, întrebă nea Ilie, sfios și temător totodată, de verdictul ce ar fi urmat să-l audă.

-Ai gastrită, cine știe ce dracu ai mâncat sau ce porcării ai băut pe stomacul gol. De-asta vă zic, bă, mai lăsați dracului băutura aia, sau dacă beți, beti ceva ca lumea, nu mai luați toate otravurile de la nenoriciții aștia, spuse medicul arătând cu mâna spre fereastra prin care se zarea cârciuma La Titi, unde se bea vodcă cu „un leu suta”.

-Păi, eu nu...

-Hai du-te dracului, că numai eu știu de câte ori te-am văzut că te țineai de garduri. Vezi că până termini medicamentele n-ai voie să mai bei.

        

Pentru că tocmai terminase cu îmbrăcatul, nea Ilie mulțumi și își văzu de drum, rezistând cu greu tentației de a nu intra puțin pe La Titi, măcar să dea bună ziua.

         Deși se ținea cu sfințenie de tratament, tot mai avea reprize când simțea că o să-i iasă un extraterestru prin burtă, ca-n filmul ăla de-l văzuse el prima dată după ce își luaseră televizor color. La vreo câteva săptămâni, iar și-a luat țoalele alea bune și a dat o tură pe la dispensar să se plângă că tot avea crize. De data asta medicul l-a luat la puricat mai cu simț de răspundere, chiar se uita prin niște cărți de-ale lui în timp ce îi frământa stomacul , ficatul și tot ce mai avea nea Ilie prin carcasă, iar pe măsură ce se uita se schimba la față și părea tot mai îngrijorat.

         După ce l-a consultat, l-a lăsat să se îmbrace și l-a poftit să stea jos că are să-i spună ceva important.

-Bre nea Ilie, n-am vești bune pentru matale. Am observat ceva de la început dar am zis că poate nu e ce credeam eu, da' acum, după ce n-a răspuns la tratament e sigur, își începu medicul discursul grav, frâmântându-și mustățile stufoase ca de husar.

-Păi ce am, că doar n-o fi dracu așa de negru?

- Cancer, bre! De pancreas, și asta e nenorocit tare. Partea bună e că n-o să te chinui mult, că deja e în faza avansată. N-ai ce dracu sa-i mai faci. Eu zic să te duci acasă, să vorbești cu nevasta, cu copiii și să te pregătești, că nu cred că mai apuci să vezi artificiile de revelion.

         Nea Ilie se simțea de parcă tocmai îl pocnise Nicu fieraru' cu barosul între felinare, nu mai putea să proceseze nimic, s-a ridicat de pe scaun și a pornit către ieșire mergând ca Robocop. A luat-o pe drum la întâmplare și parcă îl auzea pe popa Trandafir cum îi cântă Stîlpii la căpâtâi, în timp ce el stă întins, echipat cu costumul nou și pardesiul de scânduri croit special pe masura lui. Pancreas... Habar n-avea că are inclus așa ceva în pachetul de bază... „Ce dracu o fi făcând pancreasu ăsta că n-am mai auzit pe nimeni să se plângă de el. Si tocmai de la el să mi se tragă blelaua. Futu-i cristoșii mamii ei de viață, cum să mă duc eu așa tânăr? Crucea, candela și închinarea...” gândea nea Ilie în timp ce mergea pe drum dar își puse repede frână la gânduri pentru că își dăduse seama că e cazul să o lase mai moale cu înjuraturile eclesiastice fiindcă urma să plece dincolo și n-ar fi vrut să-i bată Sfântu Petru obrazul când s-o trezi cu el la poarta raiului.

        

         Acasă, vestea a picat ca un trăznet pe toți ai lui, dar și-au revenit repede iar chiar de a doua zi au început preparativele pentru călătoria spre stele în care avea să pornească nea Ilie. Fi-su s-a dus cu o damigeană de două deca de țuică și trei curcani la popa Trandafir și s-a țigănit cu el cam o oră până l-a convins să îi dea un loc de groapă pentru ta-su mai pe lângă biserică și nu în bălării lângă gard, să i se pișe câinii pe cruce, noră-sa a făcut comandă pe net la o firmă specializata și a găsit la preț avantajos un pachet atractiv cu trei parastase platite și 30 de batisate din partea casei, iar nevastă-sa a mers să-i comande coșciug.

         Cât despre nea Ilie, s-a consolat cu ideea că va ajunge marfă rece, așa că s-a pus competent pe băut, să-i fie așteptarea mai ușoară. Tot auzindu-l pe popa Trandafir cum se interesa aproape zilnic de sănătatea lui, simțindu-l pe Gicu tâmplarul cum il măsura profesional cu privirea când se întâlneau pe stradă, futut la cap de fi-su să-i lase lui tarlaua aia din capul satului și nu lui nevastă-sa care o să își găsească altul după ce l-o îngropa pe el, și tot turnând în el hectolitri be băutură, nea Ilie s-a simțti într-o bună zi ca un intrus în propria casă, convins fiind că toți așteptau să îl ia dracu mai repede ca să poată să își împartă ce mai rămâne de pe urma lui și să își vadă în continuare de viața lor.

         Chinuit de furie amestecată cu frustrare și neputință s-a hotărât într-o zi să își facă singur felul, să termine dracului odată cu viața asta nenorocită. A doua zi s-a trezit de dimineață, s-a îmbrăcat ca de duminică și a plecat prin sat. S-a oprit pe la Mitică frizerul și l-a pus pe asta să-l bărbierească, să-l tundă și să îi taie părul din nas și din urechi, a dat apoi pe la cârciumă unde a făcut cinste la toată lumea, iar în drum spre casă a trecut pe la magazin și a cumpărat un ghem de sfoară din aia mai groasă.

        

         Seara, l-au găsit în grădină legănându-se agățat în nuc, cu limba scoasă și umflată și pantalonii pișați. Deja era țeapăn ca o statuie, așa că n-au mai avut ce face decât să-l anunțe pe seful de post, care, la aflarea veștii a exclamat „baga-mi-aș pula!!! altă zi nu găsea și asta să se spânzure? lăsați-l acolo, să nu-l dați jos până vin eu”. Așa că nea Ilie s-a mai legănat vreo 45 de minute în bătaia vântului ca o pastramă pusă la uscat sub streașină, în timp ce în jurul lui se făcea cerc, pentru că se dusese vestea prin sat și toată suflarea venise să-l vadă cum îi stă cu cravata de funie.

         L-au pozat din toate părțile, iar când i-au tăiat funia a căzut din nuc ca un sac, după aia l-au pus într-o pătură și l-au urcat în „papucul” lui Stelu, care a fost de acord să-l ducă până la morgă,  cu condiția să i se deconteze benzina și să i dea dea două kile din țuica pregătită pentru pomană, că lui i-e frică de morți și trebuie să bea ca să prindă curaj.

        

        

După o noapte petrecută în frigider la morgă, lui nea Ilie i-a venit rândul la autopsie, așa că l-au dezbracat la pielea goală și l-au întins pe masa de ciment.

-Ce avem? întrebă legistul plictisit, în timp privind spre nea Ilie și trăgând adânc din țigară.

-Unu spânzurat. Era mâncat de cancer, nu mai avea multe zile și a zis să termine când o vrea el.

-Bine, dă-i drumu și deschide-l să vedem ce dracu are-n el.

         În scurt timp, nea Ilie semăna cu desenele din cărțile alea pe care le răsfoia medicul când îl consulta, spintecat pe burtă ca un pește curățat de mațe, cu conținutul carcasei împrăștiat pe lângă el.

-Ce cancer avea, mă, ăsta?, întrebă legistul cu o umbră de nedumerire, în timp ce scormonea prim măruntaiele lui nea Ilie.

-La pancreas, așa zice în fișă.

-Avea pe dracu! exclamă îndrăcit legistul, smulgându-i pancreasul din balamale lui nea Ilie. Ia uite aici!! Pula cancer!!! Nici o urmă.

Îl luara apoi la scotocit mai pe îndelete pe răposatul, i-au deschis chiar și țeasta cu flexul și i-au făcut creierul felii, dar tot n-au găsit nimic.

-Bă, ăsta era mai bine ca noi toți; bea, fuma, da uite, ficatul arată bine, plămânii le fel... Cine dracu i-a zis de cancer???

În cele din urmă, i-au găsit o gaură microscopică în stomac, care era de fapt sursa chinurilor lui nea Ilie.

-Început de ulcer. Asta e. Nenorocitul s-o fi dus la doctor și idiotul ăla l-a diagnosticat gresit. Asta se rezolva ușor, nici nu cred că avea nevoie de operație. S-a spânzurat ca bou', degeaba! Așa pățești când te încrezi în toți proștii. Ghiță, închide-l, spală-l, aranjează-l și bagă-l la cutie că după masă o să vină după el.

         Și așa și-a luat săracul nea Ilie țeapa vieții lui. Cel mai supărat a fost popa Trandafir, că Ilie se cheamă că se omorâse el cu mâna lui, iar în cazul ăsta nu a mai avut voie să-i facă slujbă ca la alți morți și așa și-a mai piedut din comision, dar a recuperat la pomană când a băgat în el până i-a crăpat sutana și s-a îmbătat ca un porc de a fost nevoie să-l cheme iar pe Stelu să-l ducă cu papucul acasă, cu o pătură în cap, să nu se facă de căcat în tot satul.